aparate foto profesionale aparate foto profesionale

Translate

duminică, 30 septembrie 2012

Facebook testează piaţa cadourilor, în căutare de noi surse de venit



Facebook testează piaţa cadourilor, în căutare de noi surse de venit
Facebook a lansat în Statele Unite un serviciu de cadouri prin care utilizatorii vor putea cumpăra şi trimite produse către prieteni de pe site-ul reţelei de socializare, care încearcă să dezvolte noi surse de venituri, transmite Bloomberg. 

Serviciul de cadouri va fi disponibil iniţial în Statele Unite, iar magazinul online va oferi pentru început câteva sute de produse de la companii care au încheiat parteneriate cu Facebook, precum Starbucks, a anunţat joi seară compania.
Facebook, care a cumpărat în acest an aplicaţia de cadouri Karma, va împărţi o parte din venituri cu partenerii.
Reţeaua de socializare mizează pe evenimente şi ocazii precum zilele de naştere şi sărbătorile pentru a promova serviciul de cadouri.
Serviciul "Facebook Gifts" (cadouri - n.r.) permite achitarea imediată a contravalorii produselor sau plata mai târziu, când se apropie data livrării. Destinatarii îşi pot personaliza cadoul sau pot cere schimbarea cu alt produs disponibil pe magazinul Facebook. Cadoul poate fi afişat pe pagina destinatarului sau poate fi trimis sub forma unui mesaj privat.

Motivul pentru care Apple a renunţat la Google Maps


r
Motivul pentru care Apple a renunţat la Google Maps
Compania Apple a renunţat la hărţile Google odată cu introducerea noii versiuni a sistemului de operare iOS 6 pentru că nu a reuşit să convingă conducerea celui mai puternic motor de căutare să le ofere suport pentru navigarea ghidată prin voce, conform site-ului AllThingsD. com.
"Au fost mai multe discuţii care au aprins negocierile, dar navigarea ghidată prin voce a fost subiectul critic. În cele din urmă, a dus la ruperea colaborării", a declarat o sursă apropiată negocierilor, citată de site.
Serviciul "voice navigation" este oferit gratuit tuturor utilizatorilor Google Android de câţiva ani, dar facilitatea nu a făcut parte din termenii înţelegerii dintre cele două companii. Faptul că utilizatorii dispozitivelor Apple trebuiau să privească mereu spre ecran pentru a obţine direcţii, punea produsele mobile Apple în dezavantaj. Pe de altă parte, gigantul din Cupertino nu mai vroia să depindă de principalul său rival pentru stabilirea funcţionalităţii hărţilor, Apple fiind cunoscută pentru controlul mare pe care vrea să îl exercite asupra produselor sale.
Google investise sume mari de bani în crearea serviciului "voice navigation" şi nu avea de gând să-l dea ieftin pe mâinile competiţiei, aşa că au cerut în schimb câteva lucruri pe care Apple le-a refuzat: să scoată mai mult în evidenţă brandul Google în aplicaţia hărţilor şi să includă Latitude, reţeaua socială dezvoltată de Google care localizează pe hartă persoanele înregistrate.
Apple a ştiut din acel moment că trebuie să găsească o altă soluţie, aşa că a început să achiziţioneze subtil companii care produc hărţi şi să grăbească dezvoltarea unei aplicaţii proprii care să includă şi facilitatea navigării ghidate audio, potrivit surselor.
Deşi contractul încheiat cu Google încă nu expirase, Apple s-a grăbit să renunţe de tot la aplicaţia principalului său rival, compania producătoare a sistemului de operare Android. Această decizie reprezintă o lovitură mare dată gigantului din California, pentru că milioanele de posesori ai dispozitivelor Apple care vor trece la versiunea iOS 6, vor renunţa la Google Maps.
"O sută de milioane de dispozitive cu softul actualizat reprezintă o mare pierdere pentru Google", notează un executiv din industria hărţilor.
Pe de altă parte, decizia Apple a atras nemulţumirea utilizatorilor din toată lumea care s-au plâns de superficialitatea şi erorile din aplicaţia Maps: oraşe importante cu denumirile încurcate, părţi lipsă din oraşe, afişarea unor aeroporturi în locuri greşite şi lipsa ghidului pentru transport în comun.

Sunteţi suficient de inteligenţi să lucraţi la Google?


Sunteţi suficient de inteligenţi să lucraţi la Google?
Google este considerată una dintre cele mai râvnite companii pentru un job dar câţi dintre noi au calităţile necesare pentru un post la gigantul din industria IT&C , se întreabă cei de la Daily Mail.

Ai nevoie de o minte ascuţită pentru a răspunde la toate întrebările capcană puse de cei de la Google, potrivit lui William Poundstone, autorul cărţii "Are you smart enough to work at Google? ". Acesta pretinde că a descifrat secretele obţinerii unui job la Google şi alte companii de top din industria IT&C în noua sa carte.
El propune o serie de întrebări posibile de la un interviu de angajare şi oferă sfaturi despre care susţine că vor creşte şansele obţinerii unui job nu doar la Google, ci oriunde.
Poundstone aminteşte în cartea sa şi de câteva dintre întrebările cunoscute a fi utilizate de cei de la Google, precum "De câtă hârtie igienică ai avea nevoie pentru a acoperi Texasul?"sau "Poţi înota mai repede în apă sau în sirop?".
Este important ca un aplicant să folosească întrebări ajutătoare precum "Cum?","De ce?","Unde?" chiar dacă nu poate răspunde la întrebarea iniţială, spune Poundstone.
Cei de la Google nu au comentat despre apariţia carţii lui Poundstone. Cu toate acestea, unii consideră că întrebările care circulă pe internet sunt fictive.
Gayle Laakman McDowell, fondatorul CareerCup.com, care a lucrat la Google, Microsoft şi Apple a scris în 2010 într-un post pe blog că cei de la Google nu folosesc astfel de teste de inteligenţă şi întrebări capcană.
Iată căteva dintre aceste întrebări:
Care este următorul număr în şirul 10, 9, 60, 90, 70, 66 ?
De câte ori pe zi se suprapun acele unui ceas ?
Câte aspiratoare sunt produse într-un an ?
Câţi bani ai cere pentru a spăla toate geamurile din Seattle?


Cum a reuşit un hacker să instaleze aplicaţia Google Maps în iOS 6

Hackerul Ryan Petrich a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute pe Twitter că a reuşit să instaleze aplicaţia Google Maps în noul sistem de operare lansat de Apple, iOS 6 care a stârnit un val de nemulţumiri legate de erorile din noua aplicaţie Maps care înlocuieşte soluţia Google, scrie Huffington Post.
Petrich a postat pe YouTube un video în care arată cum a reuşit să porteze aplicaţia Google Maps la noul sistem de operare iOS 6. El a reuşit să instaleze aplicaţia pe un iPhone 3GS şi a spus că funcţionează cu mici probleme, dar lucrează la o soluţie pentru a îmbunătăţi suportul pentru hărţile Google.
Conform siteului The Next Web, hackerul a spus că este nevoie de un "jailbreak" (o modificare a fişierelor de sistem originale din iOS care permite utilizatorilor de iPad, iPhone sau iPod Touch să instaleze aplicaţii terţe sau "piratate" - n.r.) pentru a putea instala Google Maps în iOS 6.
Dacă gigantul din Cupertino nu va reuşi să rezolve repede problema Apple Maps, utilizatorii vor fi încurajaţi să apeleze la soluţiile hackerilor şi să-şi instaleze un "jailbreak" pe dispozitivele cu iOS 6 sau să nu facă update-ul, cei care au generaţii precedente de telefoane, tablete sau iPods Apple.
De când Apple a lansat iOS 6, de săptămâna trecută, utilizatorii din toată lumea s-au plâns de superficialitatea şi erorile aplicaţiei Apple Maps: oraşe importante cu denumirile încurcate, părţi lipsă din oraşe, afişarea unor aeroporturi în locuri greşite şi lipsa ghidului pentru transport în comun.
Potrivit surselor apropiate, Apple angajează masiv experţi care au lucrat la Google Maps pentru a-şi îmbunătăţi aplicaţia.
Un jailbeak pentru iOS 6 a fost lansat cu câteva zile în urmă, dar funcţionează numai pentru dispozitivele precedente iPhone 5, cum ar fi iPhone 4 şi Ipod Touch. Un alt hacker susţine că a reuşit să modifice şi softul din iPhone 5, dar nu se ştie dacă funcţionează cu adevărat.


Comanda secretă care accesează toate fişierele parolate ale unui smartphone cu Android
Specialiştii IT&C au avertizat utilizatorii de smarthphone-uri cu sisteme de operare Android să descarce ultima versiune de software şi să fie atenţi la link-urile pe care le acceseză de pe telefonul mobil întrucât pot lua viruşi care aduc telefoanele la setările din fabrică, fără niciun mesaj de avertizare, scrie Daily Mail.
Cercetătorii au descoporit că există viruşi care pot şterge întreaga memorie a telefonului, agenda de contact, pozele şi muzica şi se activează la un simplu click pe un link. Testele au fost făcute pe dispozitivele Samsung însă ar putea avea aceleaşi rezultate şi pe dispozitivele companiilor rivale, precum HTC.
O mare parte din telefoanele Samsung au o aplicaţie care permite apelarea automată a unui număr preluat de pe orice site.
În timp ce această aplicaţie poate fi de ajutor în multe situaţii, de exemplu când vrei să suni la un restaurant după ce accesezi site-ul acestuia, poate fi şi o sursă de inspiraţie pentru hackeri.
Multe smarthphone-uri au comenzi secrete, precum apelarea *#*#4636#*#* care îţi va arăta toate fişierele parolate ale telefonului. Dispozitivele celor de la Samsung au coduri suplimentare, printre care unul care resetează automat telefonul.
Link-urile pot fi ataşate mesajelor sau pot fi preluate de pe motoarele de căutare de pe internet. Odată accesate, utilizatorii nu pot face nimic pentru a preveni resetarea telefonului.
Cercetările arată că doar anumite dispozitive pot lua viruşii iar cei de la Samsung au îmbunătaţit serviciul de protecţie a telefoanelor pentru a preveni această problemă.
"Cea mai recentă problemă privind securitatea împotriva viruşilor a modelului Galaxy SIII a fost rezolvată prin intermediul unui update al sistemului de operare", a asigurat purtătorul de cuvânt al Samsung.
"Recomandăm tuturor utilizatorilor Galaxy SIII să-şi descarce versiunea îmbunătăţită a sistemului de operare", a mai spus el.
Cei de la Android au anunţat că vor lansa şi ei un update pentru software care să prevină astfel de probleme de securitate. Acest lucru ar putea dura însă deoarece mulţi producători de smartphone-uri care folosesc sistemele de operare Android insistă să aducă propriile completări la software pentru dispozitivele lor.
Puţini utilizatori ar putea accesa un astfel de link însă oricine care este îngrijorat poate căuta aplicaţia Tel Stop în magazinul online a celor de la Google, PlayStore.

Noile smartphone-uri Nokia Lumia 920 vor fi mai scumpe decât Samsung Galaxy S3


Compania finlandeză Nokia, care încearcă să revină pe o piaţă a smartphone-urilor dominată de Apple şi companii care folosesc software furnizat de Google, a stabilit pentru noul său smartphone de top - Lumia 920 un preţ cu 10% mai mare decât cel practicat de rivalii de la Samsung pentru vârful de gamă Galaxy S3, scrie Reuters.
Preţurile au apărut după ce compania a oferit detalii despre lansarea noii sale game de telefoane în Italia şi Suedia. Noile telefoane, primele de la Nokia care includ noua platformă software Microsoft Windows 8, vor fi lansate la jumătatea lunii noiembrie în Italia şi din 12 noiembrie în Suedia. În Italia, modelul Lumia 920 va avea un preţ de 600 de euro faţă de 530 de euro cât costă S3.
Compania speră că lansările vor alunga îngrijorările investitorilor că smartphone-urile vor rata crucialul sezon de vânzări din decembrie, dar preţul mai mare decât cel al Galaxy S3 i-a pus pe gânduri pe analişti. "Din punct de vedere hardware Lumia 920 este apropiat de Galaxy S3 şi va fi greu pentru Nokia să explice acest cost suplimentar în faţa clienţilor", crede analistul Ovum Nick Dillon. "Windows Phone este în mare parte o necunoscută pentru clienţi, iar ei se aşteaptă probabil să plătească mai puţin dacă tot îşi asumă un risc.

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Apple explică cum puteți (re)utiliza Google Maps pe iOS 6


Mulți utilizatori ai noii versiuni a sistemului de operare Apple s-au declarat total dezamăgiți de faptul că producătorul a renunțat la Google Maps, în favoarea propriei suite pentru navigare prin GPS. CEO-ul Apple, Tim Cook, a ținut să-și ceară scuze personal pentru produsul nefinisat - Maps pentru iOS 6 și să asigure utilizatorii că vor continua să lucreze avid la produsul Maps, pentru a-l finaliza.
 
Apple explică cum puteți (re)utiliza Google Maps pe iOS 6

Chiar dacă există promisiunea unui produs Maps complet, undeva în viitorul apropiat, utilizatorii iOS 6 sunt obligați să recurgă la alte mijloace de navigare, sau să folosească doar parțial Apple Maps, unde funcționează. Pentru a evita frustrarea, cei de la Apple au găsit oportun să explice cum puteți (în continuare) utiliza Google Maps pe dispozitivul iOS 6.
 
Apple explică cum puteți (re)utiliza Google Maps pe iOS 6

Soluția, este să utilizați interfața browser-ului pentru a accesa Maps, iar pentru acces mai facil, să adăugați o scurtătura la pagina web Google Maps, în meniul de aplicații. Adresa de web maps.google.com poate fi utilizată de pe orice dispozitiv iOS, deși, din punct de vedere al performanței, nu se compară cu o soluție dedicată, preinstalată. O altă soluție, în aceeași manieră, ar fi să accesați Nokia Maps tot prin interfața browser-ului, așa cum a recomandat chiar și producătorul finlandez. Să sperăm că cei de la Apple vor reuși să-și finalizeze soluția de navigare prin GPS într-un timp relativ scurt. Altfel, pare destul de jenant pentru o sumă de dispozitive de top, să nu ofere o soluție de navigare competitivă. Asta în condițiile în care un terminal Android, chiar și la un preț de $50, oferă soluția Google Maps care funcționează corect.

HP se pregăteşte să atace "agresiv" segmentul smartphone şi pe cel de tablete


Aflăm de la CEO-ul HP, Meg Whitman ca faimosul producător de PC-uri ar avea în proiect un smartphone, iar acum există informaţii că firma americană are în plan şi un telefon şi o tabletă. Mai multe detalii avem de la analistul Peter Misek, într-un raport trimis investitorilor.
 
HP se pregăteşte să atace "agresiv" segmentul smartphone şi pe cel de tablete

HP ar pregăti o strategie agresivă pentru noile sale terminale, afirma acelaşi analist de la Jefferies. Experţii privesc cu precauţie aceasta mutare, care ar creşte stresul financiar asupra companiei, care a avut de pierdut miliarde din cauza eşecului care a devenit preluarea Palm. Ultima încercare a celor de la HP de a intra pe piaţa smartphone şi de tablete s-a soldat cu un eşec răsunător, tabletele HP TouchPad fiind practic vândute pe nimic, la doar 99 de dolari pentru a epuiza stocul şi asta vara trecută.

În doar o lună după lansarea lui TouchPad, HP a închis ramura WebOS, a anulat proiectele de telefoane noi din seria Pre şi toate acestea la comanda CEO-ului Leo Apotheker. Să vedem dacă Meg Whitman va duce HP într-o direcţie mai bună şi eventual una adaptată erei post PC în care ne aflăm, era în care până şi Microsoft îşi găseşte, încet încet locul. Sincer vorbind până şi RIM arata mai bine decât HP în aceste zile...

Motorola Droid RAZR HD şi MAXX HD vor întârzia, au probleme cu antena/semnalul - Death Grip loveste din nou!


Dacă Apple iPhone a lăsat în urma problemele cu antena şi semnalul, asta nu înseamnă că alţi producători de telefoane nu le repeta greşelile. Avem chiar un caz foarte proaspăt din partea celor de la Motorola, care din păcate ar urma să amâne lansarea lui Droid RAZR HD şi RAZR MAXX HD, din cauza unor probleme cu antena.
 
Motorola Droid RAZR HD şi MAXX HD vor întârzia, au probleme cu antena/semnalul - Death Grip loveste din nou!

E vorba aici de planurile de lansare prin operatorul american Verizon, impiedicate de aceste probleme, după cum afirma un zvon de pe comunitatea Howard Forum. Aparent designul antenei noilor terminale este problema aici, deoarece este pusă în contact antena cu marginile carcasei acestor smartphone-uri, provocând un soi de "Death Grip". Problema e una de hardware, deci nu se poate rezolva cu o actualizare de software, iar asta înseamnă că avem de aşteptat până ce Moto remediază defecţiunea.

Zvonuri precedente afirmau că noile telefoane ar fi trebuit să sosească pe piaţă la finalul lunii octombrie, dar problemele cu antena vor întârzia debutul cu minim o lună. Dacă nu sunteţi familiarizaţi cu nouă generaţie de telefoane Motorola, aflaţi că Motorola Droid RAZR HD vine cu un ecran HD de 4.7 inch, Android 4.0.4 şi un procesor dual core Snapdragon S4 de 1.5 GHz, plus o cameră de 8 megapixeli în partea din spate şi o baterie impresionantă de 2500 mAh şi una şi mai mare pe MAXX HD.

Sony Xperia Go, Xperia U şi Xperia Sola primesc actualizarea la Android 4.0 ICS


După ce Sony Tablet S şi telefonul Xperia Ion din SUA au primit actualizarea laAndroid 4.0 ICS, acum e momentul ca modelele midrange Xperia Go, Xperia U şiXperia Sola să aibă parte de acelaşi tratament. Actualizarea aduce cu sine o nouă experienţă audio, foto şi video, conform Sony.
 
Sony Xperia Go, Xperia U şi Xperia Sola primesc actualizarea la Android 4.0 ICS

Se modifică şi lockscreen-ul, este implementată şi posibilitatea de a redimensiona widgeturi şi este adăugat un buton de multitasking pe bază de swipe. Xperia Sola primeşte o funcţie în plus, adică "glove mode", pe care îl vedeţi în acţiune mai jos. Glove Mode înseamnă că puteţi controla telefonul şi cu o pereche de mănuşi pe mâini şi asta datorită tehnologiei "floating touch" de pe acest terminal. Sony avertizează că disponibilitatea actualizării variază în funcţie de regiune şi utilizator, deci mai aveţi de aşteptat puţin.

Dacă nu va suna familiar aceste modele, aflaţi că Sony Xperia U măsoară 12 mm în grosime şi dispune de un ecran de 3.5 inch, tehnologie Mobile Bravia Engine, 8 GB memorie internă, 512 MB RAM, o cameră de 5 megapixeli şi un procesor dual core Cortex A9 de 1 GHz. Xperia Go are aceeaşi diagonală de 3.5 inch, 8 GB spaţiu de stocare, 512 MB RAM, camera de 5 megapixeli şi un procesor dual core Cortex A9 de 1 GHz, plus grosime de 9.8 mm şi rezistenţa la apă.
 

Data Sleep - Vă ajută să dormiți mai bine noaptea


Cei mai mulți dintre noi preferăm să lăsm smartphone-ul aprins pe timp de noapte și în timp ce programăm modul silențios, cu volumul anulat, unele aplicații activează lumina de notificare sau aprind ecranul, deranjând bine-meritata odihnă. Pentru o pauză liniștită, există aplicații pentru a programa conexiunile de date și dezactiva serviciile inutile pe timp de noapte.
 
Data Sleep - Vă ajută să dormiți mai bine noaptea

Utilizând Data Sleep, veți fi capabili să opriți automat conexiunile de date și sincronizarea peste noapte, pentru a opri notificările care activează lumina de notificare, economisi bateria și vă permite să dormiți mai bine. Puteți seta cu ușurință momentul în care conexiunile trebuie să fie oprite, în timp ce doar apelurile și SMS-urile vor fi permise. Aplicația apare ca o fereastră pop-up, cu toate setările într-un singur loc pentru un acces foarte convenabil.
 
Data Sleep poate dezactiva Wi-Fi, Mobile Data sau sincronizarea. Nu există setări suplimentare sau opțiuni inutile. Odată ce este activat, își face treaba și vă ajută să vă odihniți. Odată ce intervalul de timp programat pentru dezactivarea conexiunilor ajunge la capăt, ele sunt în mod automat repornite. Este foarte ușor și convenabil.

Data Sleep - Vă ajută să dormiți mai bine noaptea
 
Data Sleep, versiunea susținută prin intermediul reclamelor, poate fi descărcată gratuit de pe Play Store. Puteți achiziționa versiunea Pro și scăpa de anunțuri.

Iată cum să profitați din plin de notificările extensibile introduse cu Android Jelly Bean


Chiar dacă actualizarea la Android 4.1 nu este încă disponibilă pentru dispozitivul dvs., aceasta este o aplicație pe care veți dori să o instalați atunci când sosește update-ul. Dați-mi voie să vă reamintesc că notificările din Jelly Bean sunt acum extensibile, eliminând necesitatea de a deschide o aplicație pentru a citi pur și simplu un text sau e-mail. Puteți, de asemenea, interacționa cu o aplicație direct din zona de notificare, toate fără a părăsi vreodată ecranul de start.
 
Iată cum să profitați din plin de notificările extensibile introduse cu Android Jelly Bean

Notif este o aplicație simplă, dezvoltată în special pentru Jelly Bean. Aceasta vă permite să creați notificări extensibile pentru memento-uri, parole, liste, imagini, sau orice altceva doriți să afișați în bara de notificare. Există patru tipuri de notificări pe care le puteți crea. Interfața aplicației vă permite să navigați prin diferitele tipuri folosind gesturi swipe convenabile. Primul tip permite adăugarea unui titlu simplu și o linie de conținut. Al doilea deține un titlu, titlu extins, precum și mai multe linii de conținut. Cea de a treia este pentru imagini pe care le puteți selecta de pe cardul SD sau prin utilizarea aparatului foto. Aveți posibilitatea să adăugați un titlu, un titlu extins și un pic de conținut. În cele din urmă, al patrulea tip este o listă extensibilă, caz în care aveți posibilitatea să adăugați un titlu, pana la 7 elemente, un rezumat, și o linie de conținut redusă.

Cu Notif veți obține o interfață frumosă, foarte ușor de utilizat și de înțeles. Aveți posibilitatea de a adăuga mai multe elemente de același tip și există un buton dedicat pentru a șterge toate notificările. Puteți selecta o pictogramă diferită pentru fiecare și aveți posibilitatea de a le seta în curs de desfășurare, astfel încât acestea nu vor putea fi șterse. Aplicației îi lipsește o temă întunecată, care dezvoltatorul a promis să o aducă cu o actualizare viitoare.
 
Iată cum să profitați din plin de notificările extensibile introduse cu Android Jelly Bean

Notif de Eric Carboni este oferită gratuit, fără anunțuri sau limitări, pe Play Store.

Blackberry 10, mai aproape de lansare


In cadrul conferintei “BlackBerry Jam Americas“, dezvoltatorii au primit al doileamodel de test ce ruleaza Blackberry 10. Tinand cont ca lansarea primelor dispozitive cu noul sistem de operare este asteptata la inceputul anului viitor, acest dispozitiv de test se apropie foarte tare de dispozitive finale, mai ales pe partea SOFTWARE; design-ul poate sa difere de acest prototip.
Pe partea hardware, Blackberry nu a dat multe detalii, ceea ce stim este prezenta unei baterii mai puternice ca orice alt Blackberry de pana acum, 1800 mAh. Tot din punct de vedere hardware, este posibil ca unul din telefoane sa aiba un ecran de 4 sau 4,2 inch HD.
Cele mai multe detalii cunoscute sunt pe partea software. Interfata de pe OS 10 se va numi FlowUi si va avea urmatoarele caracteristici:
    • ecranul de pornire este pe baza unui gest slide si ofera acces rapid la camera foto
    • meniul cu aplicatii este orizontal, structurat pe panouri
    • Pe unul din ecranele de pornire va exista functia Active Frames, un tip demultitasking ce ofera o previzualizare a aplicatiei, care poate rula in continuare (se vor vedea in acele panouri active mesajele noi sau postarile nou-aparute pe fb, daca avem deschise aceste aplicatii).
    • a fost introdusa aplicatia Blackberry Hub ce ofera un acces rapid la mai multe aplicatii: mesaje, email, apeluri, mesagerie Blackberry , facebook si alte aplicatii sociale.
    • Bara de introducere a adresei in browser a fost mutata in partea de jos a ecranului pentru a asigura o experienta mai placuta in cazul utilizarii cu o singura mana.
    • O alte functie interesanta este modul Time Shift al camerei foto. Aparatul inregistreaza cateva secunde si dvs puteti alege cadrul exact sau expresia fetei. Va recomand sa vizualizati videoclipul DEMO de mai jos:
  • RIM a introdus BlackBerry App World Now, o aplicatie ce ofera acces la muzica, filme si seriale TV.
  • Una din cele mai asteptate imbunatatiri este noul Appworld. Deoarece OS 10 se aseamana cu sistemul Android din punct de vedere al programarii de aplicatii, RIM incearca sa convinga cat mai multi dezvoltatori sa isi modifice aplicatiile lansate deja pentru a rula pe Blackberry OS 10. O captura de ecran  (neoficiala) ne arata aplicatii ca Fruit Ninja sau NOVA 3 in Appworld.

Jetpack Joyride în Google Play

După o prezență exclusivă pe Amazon Appstore, Jetpack Joyride este disponibil acum în magazinul Google Play. Jetpack Joyride este un joc clasic, fără prea mari pretenții, utilizatorii fiind obișnuiți cu genul acesta de acțiune încă de la apariția Windows-ului 95.
Jucătorul trebuie să se folosească de instrumentele oferite de aplicație pentru a îndeplini diverse obiective. Rucsacul cu reacție te poartă peste obstacole și te ajută să treci de barierele ce se ivesc în cale.
Jocul este disponibil gratuit în Google Play și merită să fie jucat datorită simplității acțiunii și a graficii ce amintește de anii ’90.

Barnes and Noble oferă două tablete atractive


Barnes and Noble a fost una dintre companiile care ne-a arătat că un produs performant nu trebuie să fie exagerat de scump. Nook HD și Nook HD+ sunt două tablete de ultimă generație ce vin cu ecrane atractive. Modelul cu diagonala de 9 inci (Nook HD+) dispune de un ecran cu rezoluția 1920×1280 și densitatea de 256ppi.
Prețul pentru Nook HD de 8GB pornește de la 199 de dolari dacă aveți norocul să vă aflați în Statele Unite ale Americii.
Mai jos puteți vedea specificațiile principale pentru Nook HD:
Ecran de 7 inci, laminat, rezoluție 1440×900, densitate 243ppi
Procesor dual-core 1.3GHz
Memorie RAM 1GB
Nook HD+ este mai performant decât modelul listat mai sus și vine cu:
Ecran de 9 inci, rezoluție 1920×1280, densitate 256 ppi
Procesor dual-core 1.5GHz
Memorie RAM 1GB
Barnes and Noble oferă modelul Nook HD+ la prețul de 269 de dolari pentru versiunea cu 16GB și299 de dolari pentru cea cu 32GB. Tabletele au acces la magazinul Noble ce pune la dispoziția utilizatorilor peste 3 milioane de cărți și reviste.
nook hd


Tabletele Allview vor veni cu Jelly Bean


Tabletele Allview vor veni echipate cu sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean.
“Noul sistem de operare aduce numeroase beneficii pentru utilizatori, iar compania noastră ține pasul cu noutățile tehnologice. De aceea, Android 4.1 Jelly Bean va fi disponibil pe noul lot de tablete AllDro 3 Speed DUO, cu display capacitiv de tip IPS și processor Cortex A9 Dual-Core, la 1,5 GHz, pentru o experiență de utilizare superioară”, a spus Lucian Peticilă, General Manager Allview.
“Discutăm despre o tabletă care oferă, la acelaşi preţ iniţial la care a fost lansat pe piaţă cel mai vândut model de tablete din România – Speed, cei mai mulţi DPI şi un display ce profită de avantajele tehnologiei IPS. Utilizatorii se vor putea bucura de un unghi de vizibilitate de aproape 180 de grade, faţă de 80 de grade în cazul Alldro Speed, la acelaşi preţ iniţial“, a mai adăugat Lucian Peticilă.
Jelly Bean permite actualizarea inteligentă a aplicațiilor, astfel încât descarcă exclusiv porțiunile modificate prezente în actualizarile software, în locul întregului program.

Apariţia iPhone, mai devastatoare pentru Nokia decât căderea Uniunii Sovietice


Nokia va evita propunerea unui dividend pentru 2012, o premieră în istoria consemnată electronic a companiei, care şi-a consumat rezervele de numerar în urma pierderilor şi investiţiilor masive necesare pentru a reveni pe o piaţă dominată acum de nou-veniţi precum Google şi Apple.
Impactul apariţiei smartphone-ului cu ecran tactil, fără taste, devenit standard după lansarea iPhone-ului în 2007, se dovedeşte a fi mai greu de suportat pentru Nokia decât destrămarea Uniunii Sovietice, potrivit unei analize Bloomberg.
Căderea URSS, la acea dată unul dintre cei mai mari clienţi ai echipamentelor de telecomunicaţii produse de Nokia, a cauzat probleme financiare serioase pentru compania finlandeză, însă nu a împiedicat-o să plătească dividende acţionarilor, după cum reiese din registrele electronice ale producătorului de telefoane mobile, care datează din 1989.
Nokia este în pierdere şi consumă lunar aproximativ 300 milioane de dolari din rezervele de numerar acumulate în 14 ani de dominaţie a pieţei telefoanelor mobile. Compania nu a reuşit să se adapteze suficient de rapid la popularitatea câştigată subit de smartphone-ul fără tastatură, care se datorează iPhone-ului indiferent de evoluţia actuală a pieţei şi de preferinţele fiecărui utilizator în materie de preţ, specificaţii hardware şi sistem de operare.
Compania a rămas un jucător important în zona telefoanelor tradiţionale, cu funcţii de bază, unde suferă însă din cauza rivalităţii cu producătorii chinezi care reuşesc să livreze modele mai ieftine datorită costurilor mai reduse. Pe segmentul telefoanelor scumpe, Nokia şi-a pierdut din relevanţă în ultimii ani, însă a reuşit să propună în acest an modele convingătoare bazate pe sistemul de operare Windows Phone produs de Microsoft, bine primite de analişti şi bloggeri.
Grupul finlandez a prezentat la începutul lunii septembrie, împreună cu Microsoft, noile modele Lumia cu Windows Phone 8, care aduc un design hardware de înaltă calitate, cameră foto-video cu stabilizator optic de imagine şi ecran touchscreen care poate fi utilizat şi cu mănuşi. Telefoanele Lumia 920 şi 820 îşi vor face apariţia pe piaţă cel mai probabil în luna noiembrie, la preţuri încă necunoscute.
Pierderile şi investiţiile masive necesare pentru a prinde din urmă companii precum Samsung Electronics şi Apple vor împiedica Nokia să plătească dividende pentru acest an, anticipează analiştii contactaţi de Bloomberg.
"Cel mai important pentru Nokia este în prezent să-şi revigoreze vânzările şi să revină cât mai curând pe profit. Până atunci, ar fi logic să nu plătească dividende, pentru a-şi conserva puţina lichiditate de care dispune", comentează analistul Mikael Anttila de la SEB, Stockholm.
Evitarea dividendelor ar putea alunga însă investitorii care doresc randament mai degrabă decât performanţe pe termen lung, accentuând declinul acţiunilor Nokia, aflate pe o pantă ascendentă pentru cel de-al cincilea an consecutiv, timp în care a pierdut aproximativ 90% din capitalizarea de piaţă. Compania a anunţat disponibilizarea a 20.000 de angajaţi, a închis numeroase fabrici şi centre de cercetare şi a vândut portofolii de patente şi alte active pentru a-şi putea continua activitatea.
Dividendele plătite de Nokia s-au înjumătăţit în ultimii patru ani, la 20 de cenţi pe acţiune pentru 2011, potrivit datelor Bloomberg. Pentru a menţine acest dividend şi în 2012, compania ar avea de plată 750 milioane euro.
Nokia a avut pierderi de 2,34 miliarde euro în prima jumătate a anului, iar analiştii estimează că grupul va rămâne pe pierdere timp de încă un an şi jumătate, în cel mai bun caz. Rezervele nete de numerar s-au redus la jumătate în ultimii cinci ani la 4,2 miliarde euro la sfârşitul lunii iunie, şi vor coborî până la sfârşitul acestui an la sub 3 miliarde euro, estimează Standard & Poor's.
Totodată, compania are datorii de 5,2 miliarde euro, din care trebuie să ramburseze 1,25 miliarde euro în februarie 2014.
Analistul Sami Sarkamies de la Nordea Bank, Helsinki, consideră că Nokia ar fi trebuit să fi renunţat deja la plata dividendelor, din moment ce ratingul companiei este în categoria "junk" la toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară.
"A fost o greşeală faptul că nu au oprit plata dividendelor în contextul situaţiei dificile. Acţionarii ar putea avea de suferit dacă, spre exemplu, Nokia va fi nevoită să renunţe la planurile de revenire pe segmentul smartphone pentru că nu-şi va mai putea permite costurile", comentează analistul.
La apariţia iPhone, în 2007, Nokia controla peste jumătate din vânzările de smartphone-uri la nivel global. În prezent, cota de piaţă a companiei pe smartphone este de aproximativ 6,6%, în timp ce iPhone şi telefoanele Android ocupă 85% din piaţă

Moment istoric: directorul general de la Apple isi cere scuze


Moment istoric: directorul general de la Apple isi cere scuze

Tim Cook a recunoscut erorile noului sistem de harti de pe iOS 6, si i-a indreptat catre servicii oferite de rivali!
Recunoasterea unei greseli de catre seful Apple este un moment "incredibil de rar", noteaza portalul IT. Apple a lansat propriul serviciu de harti in septembrie, cand a introdus noul sistem de operare iOS 6 si a lansat la vanzare iPhone 5.
Utilizatorii s-au plans, insa, ca noul serviciu de harti contine erori geografice, are deficite de informatii si nu include caracteristici care fac serviciul Google Maps popular, precum informatii despre transportul public, date ample despre trafic sau poze ale strazilor.
"Ne pare foarte rau pentru frustrarea pe care am cauzat-o clientilor si facem tot ce putem pentru a imbunatati serviciul Maps. Pana cand imbunatatim Maps, puteti incerca alternative prin descarcarea de aplicatii cu harti din App Store, precum Bing, MapQuest si Waze, sau puteti utiliza harti Google sau Nokia", afirma Cook pe site-ul companiei.
In multe feluri, situatia este comparabila cu raspunsul Apple la problema legata de antena iPhone din urma cu doi ani, cand directorul general de la acea vreme, Steve Jobs, a organizat o conferinta de presa in care a admis ca iPhone nu este perfect, scrie AllThingsDigital.

Google are un frate deocheat: motorul de cautare pentru site-urile XXX


Google are un frate deocheat: motorul de cautare pentru site-urile XXX

Site-ul apare pentru ca industria de profil evolueaza fantastic.
Pentru ca site-urile reunite in domeniul .xxx se dezvolta spectaculos, iata ca a fost lansat si un motor de cautare care sa ii indrume pe amatorii de continut porno:search.xxx
Compania care administreaza .xxx, ICM Registry, a prezentat saptamana aceasta un motor de cautare despre care spune ca le va fi util oamenilor care doresc sa gaseasca mai usor un anumit continut pornografic. 
Un lucru demn de luat in seama este ca acest motor de cautare ii va proteja pe utilizatori de virusi si de alte softuri mai bine chiar decat Google. In plus, le va respecta si intimitatea.
Site-urile .xxx au fost lansat in decembrie 2011. Pana acum, motorul de cautare search.xxx a indexat peste 21 de milioane de pagini.
"Cred ca e suficienta pornografie pentru a satisface toate nevoile", a spus seful ICM Registry, Stewart Lawley. Ce-i drept, meniul care apare in partea stanga a ecranului, atunci cand un utilizator face o cautare, are multi optiuni.

vineri, 28 septembrie 2012

LG si Samsung implicate intr-un nou razboi al patentelor


LG Display acuza Samsung ca le-ar fi incalcat mai multe patente detinute pentru tehnologia OLED. Procesul a inceput astazi la tribunalul din Seul si implica urmatoarele modele: Galaxy S III, Galaxy S II, Galaxy S II HD, Galaxy Note si Galaxy Tab 7.7.
lg-oled-tv
LG declara ca cei de la Samsung au incalcat sapte patente prin construirea acestor dispozitive, printre care si unul legat de tehnologia “Narrow Bezel”. Dupa cum era de asteptat, LG urmareste si o serie de despagubiri de pe urma acestui proces, care totalizeaza nici mai mult nici mai putin de 6 milioane de dolari. Se pare ca procesele ii urmaresc pe coreenii de la Samsung, mai ales dupa lupta recenta pierduta in fata celor de la Apple.
Oficiali din partea LG au declarat ca acest proces are drept scopt atat intarirea proprietatii intelectuale cat si promovarea unei competitii cat mai reale. Dupa cum noteaza si theverge.com, procesul vine la cateva saptamani dupa ce Samsung a facut niste acuzatii similare la adresa celor de la LG, cu privire la tehnologiile OLED utilizate.
Samsung OLED TV
Cu alte cuvinte, asistam la un nou razboi al patentelor, de data aceasta intre firme vecine, care se pare ca in loc sa se concentreze pe dezvoltarea de noi tehnologii si sporirea unui mediu concurential sanatos, aleg sa isi puna bete in roate spre deliciul celorlalti producatori.

Qualcomm anunță noi procesoare din seria Snapdragon S4


Procesoarele din seria Snapdragon S4 în varianta dual-core cu ARM-Cortex A15 au primit numeroase aprecieri și le regăsiți pe telefoane precum ASUS Padfone, HTC One S, HTC One XL. A urmat Qualcomm Snapdragon S4 Pro pe LG Optimus G, Xiaomi Mi-Two și LG Optimus Vu II. Testele de benchmark efectuate până acum scot la iveală cel mai puternic procesor al momentului.
 
Qualcomm anunță noi procesoare din seria Snapdragon S4

Acum au adus noi procesoare în gama Snapdragon S4: MSM8225Q și MSM8625Q. Ambele procesoare vor fi disponibile în cadrul companiilor partenere de la final de 2012 și vor debuta pe telefoane cu lansarea în prima parte a lui 2013. Încorporează procesoare de tip quad-core sau dual-core, suport dual-sim sau single-sim, funcționează cu memorie LPDDR2 ce asigurantă o bandă de frecvență mai mare și asta valabil doar pentru variantele quad-core.

Qualcomm MSM8625Q aduce un modem UMTS /CDMA încorporat, iar MSM8225Q dispune de un UMTS. Acestea integrează: Wi-Fi, bluetooth 4.0, radio FM cu adaptorul Qualcomm Atheros AR6005 și WCN2243.

A fost anunțată și o platformă unificată - Snapdragon S4 Plus MSM8930 ce suportă toate standardele din China: UMTS, CDMA, TD-SCDMA, LTE-TDD, TD-SCDMA. Pe acest procesor se vor regăsi telefoane de tip middle-level. Primele telefoane cu acest chip vor sosi în prima parte a anului 2013.

Portofoliul nostru de procesoare mobile din seria Snapdragon S4 livrează performanța optimă între specificații și performanțe penu telefoane de volum. Oferind procesoare dual-core și quad-core pentru Snapdragon S4 dorim să venim înaintea cerințelor partenerilor noștri care-și doresc competitivitate și o diferențiere cât mai clară” - Cristian Amon ce ocupă funcția de senior vice president și co-president la divizia de produse mobile și calculatoare în cadrul Qualcomm.

Nokia Lumia 920 vs Samsung ATIV S vs HTC 8X - ce smartphone cu Windows Phone 8 vi se potrivește?


Samsung a adus ATIV S la IFA Berlin 2012, Nokia a așteptat până pe 5 septembrie spre a ne prezenta doi nouă modele Lumia - 820 și vârful de gamă, 920. HTC pe 19 septembrie și-ar dori să puncteze decisivi cu HTC 8S și HTC 8X. Mă așteptam să nu folosească termenul Windows Phone în denumirea lor.
 
Nokia Lumia 920 vs Samsung ATIV S vs HTC 8X - ce smartphone cu Windows Phone 8 vi se potrivește?

Specificațiile tehnice pentru cele trei telefoane:
 
Smartphone
Date tehnice
HTC 8XNokia Lumia 920Samsung ATIV S
EcranS-LCD2 de 4.3 inch cu rezoluție 1280x720 pixeliIPS  de 4.5 inch cu rezoluție 1280x720 pixeliSuper AMOLED de 4.8 inch cu rezoluție 1280x720 pixeli
ProcesorQualcomm MSM8960 dual-core Krait la 1.5 GHzQualcomm MSM8960 dual-core Krait la 1.5 GHzQualcomm MSM8960 dual-core Krait la 1.5 GHz
Memorie1 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare, fără slot pentru microSD1 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare, fără slot pentru microSD1 GB RAM, 16 / 32 GB spațiu de stocare + microSD de până la 32 GB
GPUAdreno 225Adreno 225Adreno 225
Sistem de operareWindows Phone 8Windows Phone 8Windows Phone 8
Conectivitate3G, Wi-Fi a/b/g/n, bluetooth 2.1, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS3G, Wi-Fi a/b/g/n, bluetooth 2.1, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS3G, Wi-Fi a/b/g/n, bluetooth 2.1, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS
Cameră foto și video8 Megapixeli, filmează la 1080p, cameră frontală de 2.1 Megapixeli și filmează la 1080p8.7 Megapixeli cu optică Carl Zeiss, tehnologie PureView, filmează la 1080p, cameră frontală de 1.3 Megapixeli8 Megapixeli, filmează la 1080p, cameră frontală de 1.9 Megapixeli
Baterie1800 mAh2000 mAh2300 mAh
Greutate130 gr.185 gr.135 gr.
Grosime10.1 mm10.7 mm8.7 mm


A. Aspecte hardware comune

Toate cele trei telefoane mizează pe un procesor Qualcomm Snapdragon S4 dual-core la 1.5 GHz, 1 GB memorie RAM, Windows Phone 8 cu aceeași interfață grafică + Adreno 225, accelerator grafic.

Ar trebui să rezulte o experiență similară în utilizarea celor trei telefoane. Diferențele apar din cauza formelor, dimensiunilor, liniilor de design utilizate, performanțelor legate de display și camera foto & video.
 
HTC 8X

Conectivitatea ar reprezenta un alt element comun, noi nu avem LTE / 4G și un telefon ca Lumia 920 nu este pus în valoare din acest punct de vedere.

B. Aspecte hardware diferite

Display - S-LCD2 de 4.3 inch la HTC vs IPS de 4.5 inch cu ceva tehnologie la Lumia 920 și Super AMOLED de 4.8 inch la ATIV S de la compania sud-coreeană. Cel mai dezamăgitor mi se pare a fi HTC cu un display care nu va ieși în evidență din niciun punct de vedere, Nokia s-ar putea să uimească în sens pozitiv. Ei au dovedit că știu să calibreze un display și la AMOLED-urile din trecut la care adăugau Nokia ClearBlack și le făceau mai bune și decât cele ale Samsung, cel puțin la efectul de glare datorat razelor solare stăteau mai bine.
 
Samsung ATIV S

Samsung a adus Super AMOLED-ul de pe Galaxy S III pe ATIV S, nu uimește ca și calitate, puțin demodat față de unele ecrane de ultimă generație, dar își face treaba. ATIV S are cel mai mare display, pe când HTC mizează pe o diagonală care acum se încadrează la middle-level pentru unele telefoane Android, cu excepția iPhone care la 4 inch se poziționează în liga de top. HTC s-ar putea să fie pe placul celor ce nu doresc un ditai display-ul, caută un smartphone bine proporționat.

Spațiu de stocare - 16 GB  si fara microSD, 32 GB la Nokia și fără microSD, 16 / 32 GB la Samsung + microSD. ATIV S în varianta de 32 GB stă cel mai bine, iar Nokia codașă la acest capitol, deși 32 GB ar trebui să fie suficienți. Dacă nu mă înșel în mod real sunt vreo 26 GB.

Cameră foto - Nokia a făcut mare tam-tam cu reclama ce s-a dovedit falsă la Lumia 920, dar rămâne poate cel mai accesorizat senzor foto. Ei își doresc să impresioneze și s-ar putea să fi reușit, mai ales dacă sample-urile foto originale date pe web sunt veridice.

Senzorul foto frontal și principal de la ATIV S pare a fi preluat de la SGS III, nu va fi rău deloc, dar nu va impresiona cu adevărat.

La HTC merg pe aceeași premiză ca la Samsung. Aș da o notă în plus la acest capitol către Nokia. Sper să nu fie doar marketing ce au scos ei în față după gafa cu clipul trucat.

Baterie / Autonomie - odată cu dimensiunea ecranului crește și capacitatea în mAh a bateriei. Nu trag concluzii până nu le testez. Samsung la un telefon super-slim aduce o baterie de 2300 mAh, bravo lor.

Mică concluzie 

Știu că este puțin prematur, dar am impresia că Samsung și Nokia și-au făcut temele bine. HTC decepționează puțin, dar ei poate și-au dorit să aibă un preț de achiziție mai redus sau au aplicat o altă filozofie, abordează altă concepție în ce privește telefoanele cu WP8.
 
Nokia Lumia 920

Cu siguranță, cele trei telefoane sunt vârfurile de gamă la debutul noului sistem de operare al Microsoft.

wibiya widget